Bine ați venit!

787

ASOCIAŢIA DE EDUCAŢIE PRENATALĂ DIN ROMÂNIA este o organizaţie nonguvernamentală, neconfesională, apolitică şi non profit, al cărei scop este de a promova conceptul de educaţie prenatală şi de a oferi informații esențiale viitorilor părinți. Cum ar putea fi influențat benefic potențialului nebănuit al ființei care se va naște? Cum se pot crea în uter premisele unei vieți armonioase? În ce constă marea aventură a ființei umane în cele nouă luni de viață intrauterină?

Iată genul de întrebări la care ne propunem să oferim aici un răspuns.

Cercetările recente din domeniul medicinii și al științelor umaniste aduc la lumină din ce în ce mai multe informaţii despre perioada fundamentală şi misterioasă petrecută de copil în uter. Ele confirmă ideea că experiențele pe care părinții – în special mama – le trăiesc în timpul sarcinii : gândurile și emoţiile, alimentaţia, comportamentul – impregnează (pozitiv sau negativ) fiinţa în formare.

În perioada prenatală se pun bazele sănătăţii fizice şi psihice ale viitoarei ființe, se crează premisele viitorului său caracter, ale capacității de relaționare și stimei sale de sine. Dacă la nivelul întregii societăți viitorii părinți ar cunoaște impactul lor formator asupra copilului mult înainte ca acesta să se fi născut, cele 9 luni ar schimba poate cu adevărat lumea.